Arata ca iti pasa

de aici puteti cumpara online

marți, 31 martie 2015

Am tricotat iar papusi

















Târgul de Florii 2015


Ne vedem la targ!

3 – 5 aprilie 2015



Printre bunele obiceiuri de primăvară ale Muzeul Țăranului se numără și Târgul de Florii, la care vă invităm să luați parte anul acesta, de vineri, 3 aprilie, până duminică, 5 aprilie, între orele 10 dimineața și 6 seara.

Pe lângă numeroasele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul să-i întâlniți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, din toate zonele țării.

Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumoase vor putea fi tocmite și târguite la Muzeul de la Șosea.

Iar pentru a vă pune stomacul la cale găsiți: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.

Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).





Obiceiuri din bătrâni:

Se zice că în vremea de demult o femeie avea un băiat, și băiatul acela se numea Lazăr, și era slab și dorea sa mănânce plăcinte.
Însă mama lui n-avu când să facă și să îi dea plăcinte de mâncat, și Lazăr muri de dorul plăcintelor. Și ziua, în care a murit el, era o zi e sâmbătă.
Mama lui, văzând aceasta, se întristă și începu a plânge și a zice:
– Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea, care nu face în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.
Și de atunci fac femeile întotdeauna în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte.

În ziua de Florii se face dezlegare la pește. Deși se află în post, în această zi mănâncă pește chiar și oamenii săraci, că e slobozenie.

Ca să se ferească roadele de piatră, podgorenii leagă primăvara viță de vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roșu din Vinerea Mare.

De Florii se umple ciubărul cu fiertură de pădureț și sovârf care servesc la încondeierea ouălor de Paști.

Ouăle se vopsesc în roșu, galben, verde, albastru și negru. Cele negre înseamnă chinul și durerea lui Hristos.

Ouăle încondeiate se mai numesc: împistrite, picate, scrise sau muncite.

Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai scriu ouă pe pământ și de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă și nu vor mai fi colinde, atunci și el va apărea.
 

marți, 1 iulie 2014

TABARA DE CREATIE "VARA PE ULITA" LA MUZEUL SATULUI BUCURESTI

Anul acesta predau icoana pe lemn in saptamanile 5 si 6.
La atelierul meu puteti invata cum se picteaza icoana bizantina romaneasca.
Va astept cu drag sa petrecem doua saptamani frumoase.
Se mai fac inscrieri pana pe 4 iulie
http://muzeul-satului-dimitrie-gusti.blogspot.ro/2014/06/inscrieri-la-tabara-de-creatie-vara-pe.html

vineri, 12 iulie 2013

Sfantul Christopher
tema este inspirata din caietul de schite al lui Radu Zugravul
icoana este pictata in tehnica tempera cu emulsie de ou
blatul este lemn de brad,preparat cu clei si praf de creta
are schlagmetal ce imita foita de aur(contine cupru si zinc)
este vernisata cu scherlac natural
dimensiuni 27cm/20cm/2cm
este de vanzare


vineri, 12 aprilie 2013

CRED CA SI LA TARGUL DE FLORII PARTICIP


Târgul de Florii 2013




26 – 28 aprilie 2013 

Şi în acest an de Florii, Muzeul Ţăranului îşi aşteaptă meşterii din toate zonele ţării. Devineri, 26 aprilie până duminică, 28 aprilie, olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, cusătorese, împletitoare, încondeietoare vor veni la Târgul de Florii cu: ouă încondeiate, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat, icoane.

Sunt prezenţi, pentru prima dată la Târgul de Florii, meşterii: Cosmi Floarea, care confecţionează opinci, Adam Gyula, cu ceramică de Miercurea Ciuc, şi Zolta Nidănilă care face obiecte din papură.

Puteţi târgui de-ale gurii: cozonaci, suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureş, halviţă, miere de albine şi lăptişor de matcă, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă de Bihor şi vin.

Prin târg:
demonstraţii de încondeiat ouă;
teatru de păpuşi pentru copii: Lăzărelul, cu trupa Tropăiele, coordonată de Beatrice Iordan – sâmbătă, 27 aprilie, ora 11:30, la Atelierul de creativitate;
Ansamblul Tălăncuţa, din Republica Moldova – sâmbătă, 27 aprilie, ora 15.00, în Curte;
muzici tradiţionale.

Târgul de Florii este deschis de vineri, 26 aprilie până duminică, 28 aprilie 2013, între orele 10:00 şi 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Preţ bilet: 6 lei, 3 lei (elevi, studenţi, pensionari).


Moşii de Florii, Lazărul
„Sâmbăta dinainte de Florii este dedicată morţilor. Femeile fac plăcinte şi le dau de pomană. Nu torc ca să nu se îmbăleze morţii care aşteaptă la poarta Raiului să vină clipa când pot reveni pe pământ...” (Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau)

Sărbătoarea Floriilor
„În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare. În alte părţi se spală pe cap tocmai în această zi, dar cu apă în care au fiert busuioc şi fire de la canafii unui prapor care a fost purtat la o înmormântare de fată mare. Ca să fie de folos părului, să-l facă să strălucească de sănătate, apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr”. (Ghidul sărbătorilor româneşti, de Irina Nicolau)



Parteneri: Clubul Ţăranului, Lider Print


MERG LA TARG! VENITI SI VOI? (bineinteles,cu CECILIA)

Târg de Sfântul Gheorghe




19 - 21 aprilie 2013


Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! revin, în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă, cu un nou târg în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din 19 până în 21 aprilie 2013.


Aşa cum îi şade bine unui târg, vă vor îmbia cu diverse bunătăţi, atât de post, cât şi de dulce: mere, magiun, prăjituri tradiţionale, miere şi produse apicole din Maramureş, dulciuri, plăcinte întinse, halviţă şi ciocolată de casă din Banat, afumături tradiţionale atestate de la Zimbria, brânzeturi, caşuri, caşcavele şi dulceţuri, siropuri şi zacuşti tradiţionale din Argeş, kürtös kalács din secuime, turtă dulce şi alte delicatese.
La faţa locului, pentru pofticioşi, preparatele româneşti la ceaun se servesc cu lipie dâmboviţeană.

Vor fi prezenţi, cu multe şi felutrite meştereli: iconari, cioplitori în lemn, ţesătoare, ceramişti, tineri artizani handmade, cusătorese, împletitoare, încondeietoare, negustori de antichităţi ţărăneşti şi nu numai.

Programul de vizitare este de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00 şi intrarea este liberă!



Detalii:
Dragoş Berariu
tel: 0735 441 303
office@tacticevents.ro

  

icoane pictate de mine

pandantive; pictura tempera pe lemn

papusi tricotate de mine

Tabara de Creatie"Vara pe Ulita" de la Muzeul Satului din Bucuresti - 2010

invitatii

asa imi creez buna dispozitie

Totalul afișărilor de pagină